"Izgubljeno u prevodu”: Romi u diskursu Srba iz Trešnjevice

Abstract

Već je utvrđeno da je za Rome Banjaše osoben višestruki identitet i etnička mimikrija, te da se u formiranju identiteta romski supstrat preoblikuje u kontaktu sa drugim kulturama. U slučaju Roma iz Trešnjevice, u pitanju su, pored romskog supstrata, rumunska i srpska kultura. Imajući to u vidu, logičan je metodološki zahtev da se u istraživanje Roma Banjaša uključi i kontaktni ne-banjaški govor i kultura (južno- slovenski, romski, rumunski). U usmenom diskursu trešnjevičkih Srba otkriva se specifičnost interkultume komunikacije Srba i Roma. Ovakav tip diskursa je već istraživan kao „komšijski diskurs“. U radu će biti predstavljeni rezultati etnolingvističkog istraživanja u selu Trešnjevica od 26. do 28. avgusta 2002. godine. Razgovori sa informatorima transkribovani su po metodi etno-dijalekatskog teksta. Prevodeći romsku kultumu realiju, Srbi uočavaju njenu osnovnu se-mantičku struktum i nalaze značenjski pandan u svom kodu sa najviše podudamih semantičkih komponenti. Npr. Soimane i vile imaju zajedničke seme: ženska, natprirodna bića, lepe spoljašnjosti, koja žive u prirodi (oko drveta i voda), koja čoveku mogu nauditi. To je etnocentrični „metod odomaéivanja“ koji eliminiše kultume razlike i redukuje romski kultumi. tekst na svoj: tako Soimane postaju vile ili vile sejmane, romski trans — bajanje od vile, zilje marj — slava, itd. U ovoj interkultumoj komunikaciji važna je pragmatična dimenzija prevoda, tj. osnovno razumevanje romske kulture uz pomoć matičnog коda radi ostvarivanja osnovnih funkcija zajedničkog života. Sve ono što je „izgubljeno u prevodu“ ukazuje na realnu distancu izmedu srpske i romske kulture kao i na njihove posebnosti.

Dupa ce s-au stabilit in Trešnjevica (sat aflat in partea centralä a Serbiei), romii au populat partea numitä Mala Trešnjevica (plasatä pe deal $i foarte säracä), iar sârbii Velika Trešnjevica, aflatä in apropierea malului roditor al Moravei. Insä modificarea contextului social (§i anume unbogafirea romilor) a dus la çtergerea acestor granite: romii cumpärä acum case sârbejti $i se muta în Velika Trešnjevica, unde locuiesc împreunâ eu sârbii. Biserica din sat este freeventatä atât de sârbi, cât çi de romi, iar cimitirul este, de asemenea, comun. Termenul pe care sârbii din Trešnjevica îl folosesc pentru a-i denumi pe romii din localitate este figani, numind, în schimb, limba pe care aceçtia о vorbesc, românà. Autoarea îçi propune sä studieze discursul sârbilor din Trešnjevica referitor la romii din acest sat, precum çi cultura sârbilor din localitate, în scopul unei mai bune înjelegeri atât a specificului culturii sârbe, cât çi al celei rome. Din perspectiva discursului „vecinilor“ (sârbi), cultura romilor din Trešnjevica ne apare ca un fenomen complex, greçit interprétât atât în „cheie“ sârbeascâ, cât $i româneascâ, eu toate câ influenjele celor douâ culturi de contact sunt evidente. Atitudinea fata de romi, în discursul sârbilor din Trešnjevica, nu este bazatä pe opozitia noi — ei. In afara situa(iei financiare, nu existä nici о temä care sä activeze spontan discujia despre romi. In sfera de interes a sârbilor inträ acele forme aie viefii romilor care sunt, prin natura lor, expuse întregii comunitäti: munca câmpului çi särbätorile câmpeneçti (Sfântul Gheorghe, Ispas etc.). In schimb, despre praznicele rome $i ritualurile ciclului familial (naçterea, nunta, înmormântarea), sârbii nu pot oferi prea multe detalii, ceea ce demonstreazä faptul câ nu le cunosc çi nu participâ la ele. In discursul sârbilor, atitudinea fa(â de cultura romä se exprimä în moduri diferite. Primul este observarea diferenjelor semnificative ale acesteia fa(a de cultura proprie (de exemplu, cumpârarea miresei, modul special de särbätorire a Sfantului Gheorghe, descântatul de Çoimane). Distinctia lingvisticä noi — ei se activeazâ cel mai putemic în acele segmente de diseurs care se referâ la diferenjele culturale. Al doilea mod de exprimare a atitudinii fata de cultura romä $i, în acelaji timp, un tip special de comunicare între sârbi $i romi, poate fl observât în discujiile despre obiceiurile preluate §i adaptate de romi (paparade, läzäri(e) sau despre integrarea acestora în diferite evenimente (ca muzican(i). La nivel discursiv, acest tip de legäturi culturale este marcat prin preponderenta märcilor terminologice fatä de cele etnice: pentru a descrie obiceiurile respective, sârbii folosesc termenii läzärife, paparude, fortnaß/ orchestre, $i nu etnonime, ceea ce indicä faptul cä romii, m cadrul acestor obiceiuri, sunt complet integral în cultura sârbà. Al treilea mod este reprezentat de „traducerea“ culturii rome în cod lingvistic $i cultural propriu. Astfel, ca în orice procès de traducere, se vor gäsi cele mai apropiate echivalente lingvistice çi culturale. Tot ceea ce „se pierde prin traducere“ marcheazà individualitatea fiecareia dintre cele doua culturi.

After their arrival in Trešnjevica (central Serbia), the Roma inhabited the part of the village called Mala Trešnjevica (placed on the hill and very poor), while the Serbians moved to Velika Trešnjevica, near the fertile bank of Morava. But the modification of the social context (exactly the enriching of the Roma population) led to blurring the borders between these two communities: the Roma are now buying Serbian houses and moving to Velika Trešnjevica, where they live together with Serbians. Both Serbs and Roma attend the village church; the grave is also common. The term used by the Serbians from Trešnjevica with respect to the Roma is Gypsy, and with respect to their language Romanian. The author’s intent is to analyze the discourse of the Serbs from Trešnjevica about the Roma in this village, as well as the culture of the Serbian villagers, with the intent of a better understanding of the specific character of Roma culture and of the Serbian one. The culture of the Roma from Trešnjevica is a complex phenomenon, wrongly interpreted both by Romanians and by Serbians, although the influence of these two cultures is obvious. The attitude towards Roma, as deduced from the Serbs’ discourse, is not based on the opposition we — they. Except for the financial situation, there are no themes which spontaneously activate the subject Roma. Serbs are interested in those aspects of Roma life which, by their nature, are exposed to the entire community, such as field work and celebrations (Saint George, Ispas, etc.). However, Serbs cannot give details about Roma holidays and rituals of the family cycle (birth, wedding, funeral), which points to the fact that they are not aware of them and do not take part in them. The attitude towards Roma culture is expressed in the Serbs’ discourse in three different ways. The first one is by noticing the significant differences between the Roma and own culture (e.g. paying for the bride, the special way of celebrating Saint George, sorcery). The linguistic distinction we — they is activated the most in those segments of discourse making reference to cultural differences. The second way of expressing the attitude towards Roma culture and, in the same time, a special kind of communication between Serbs and Roma, can be noticed in the discussions about the customs Roma took and adapted {paparude, läzärife) or about their music making. At the discourse level, this kind of cultural connections is marked by the preponderance of terminological marks over the ethnic ones: in order to describe Roma customs, the Serbians, instead of ethnonyms, use the terms läzärife, paparude, bands, which points to the fact that Roma, at least within the frame of these customs, are fully integrated into the Serbian culture. The third way refers to “translating” Roma culture, by means of Serbian cultural and linguistic codes. Thus, like in every translation process, the closest linguistic and cultural equivalents are found. Everything that is “lost in translation” marks the individuality of each of the two cultures. http://www.